plimbarea de astăzi printre pomi aruncați în toamnă
ar avea, poate, trufia pasului nesigur,
un soi de aroganță care se plimbă umil,
un cal bătrân ros de șaua caldarâmului,
uimit, uneori îl ninge.

doar aerul mai vine să ne certe
de dimineață, trecând prin tâmpla dreaptă
ascunzând o simplă întrebare:
noi, între noi, trăim?

niciunul dintre frați nu se roagă pentru noi,
suntem la arta înjunghierii, în lipsa pâinii,
așa rămânem, triști între niște uși nicicând deschise,
nicicând închise, dar având chei.

între noi este lumea cealaltă sau metafore,
Doamne, se crapă de ziuă, rămân doar copiii,
noi vă iubim, dar
aveți dreptul să bateți un cui.