n-a mai trecut nicio pasăre
cagulele înăbușă drumul țipătului
prima silabă de nou-născut
începe benign aproape frumos
cu o înțepătură de frunză
cu un fluture
cu o frică de fluture
frica aceea din copilărie
când nu știai mai nimic despre gravitate
intuiai o jenă un disconfort o nevoie de mamă
îți puneai o dorință și gata!!
continuă
puțin altfel
cu o deturnare
cu o schimbare sfruntată de coduri
întâlnirile vaste lasă loc
ciocnirii accidentale
e verde gri e nimeni
suntem aici
la discreția ravagiilor vremii
în pline execuții
încheiem ziua cu necunoscute
în loc de limbi arhaice deprindem
simulacre motorii deasupra sensului erodat
ne întâlnim în sfârșit
înțelegem cum
nu există magie
e doar trecerea asta parșivă
nicio curiozitate
nimic spectaculos
de fapt am știut dintotdeauna
că vom deveni
locatarii perfecți ai dreptunghiului labirintic
ai vertijului
simultaneizăm adolescența / ce-o mai fi


nu, muzica nu sfârșește niciodată
nicio Pasăre nu se hrănește
cu altă Pasăre
nici cu Om
hai, apasă!
va crește iarbă!!!