Cu năsucul în batistă,
Căci hapciu! făcu spontan,
O lăcustă baletistă,
A zvâcnit pe un bostan.

Tremură și e fierbinte,
Are febră, a răcit,
Că n-a vrut să ia aminte,
Când vara s-a-nfofolit.

Și-a lăsat rochița lungă,
Ca o pânză subțirea,
Căci Răpciune o alungă;
Și-a pus alta groasă, grea.

Da a plâns, a plâns cu ochii
Ce au fost senini, cândva,
I-au curs lacrimi peste rochii
Ce le neglijă, cumva...

Peste via-mbelșugată,
Udă de o ploaie hâdă;
O rază, o surogată,
Se trudește să mai râdă.

O furnică se ridică
Temerară pe-o surcea,
Ba-și pierdu și o opincă,
Și pe vară o-”ndulcea”:

-Văruță, te rog fierbinte,
Nu pleca, e vânt, noroi...
Hai că-ți fac niște plăcinte,
Și rămâi în mușuroi!