Tu ți-ai făcut obișnuință
Să spui într-una mii și mii.
S-arunci păreri fără să știi,
Cu sila, te alung de vii.

La poarta lacăt am să pun
Să mă aștepți mereu în drum.
Și de dorești să îmi vorbești
Ajungi curând să te căiești

Că limbă am și eu, să știi,
Am chiar și darul de-a vorbi.
Tu-ncearcă să mai șuguiești
Că te blestem de nu te vezi...

Iar dacă nu îți e de-ajuns
Ca un afront ce mi-l aduci
Aduc și eu în dar ceva
E palma mea pe fața ta.