soare din soare, lumină din lumină,
din viața mea, cea mult prea săracă,
încît albiile de ape deasupra și dedesubtul cerului
păreau aievea tăiate
ca niște zîmbete involte sub craniu, printre nori

un boț de suflet mai aveam, către răsăritul unei duminici
din alt veac,
o vreme de tăcere în zariștea graiului românesc,
un ceas de singurătate, de suflare și de lut

și ce poate fi acel lucru numit acasă
decît deșertul sau gheața rămase după arsura verii,
acel loc din mine unde nu am însemnat nimic