mă plimb alene-n grădină o roză muribundă îmi iese în cale
între noi un fir roșu fierbinte pe care ploaia trece în pas de menuet
în urmă o lacrimă lungă fuge din umbră se-ntinde spre soare
e amiază în frunze și o lene cu sclipiri fatale

buza geme învinețită de struguri copți pocnind amețitor
cortegii de furnici urcă de zor pe glezna cea verde
vântul adie prin pielea de viță de vie
ochiul meu doar cerul mai vede

greieri se tânguie în tufe de pelin
beată de veninul din crini luna se scaldă în sângele cald
o piatră se umple de vină
buha strigă în nuc stelele cad pe trupu-n ruină