În România, politica
Este un soi de macara
Cu ajutorul căreia
Omul politic este suit
Pe-un piedestal și investit
Cu funcții de mari demnitari:
Membri-n guvern, parlamentari,
Care țin în mâinile lor
Soarta întregului popor,
Având, ca sarcină de-onoare
S-aducă-n țară bunăstare.
Așa fiind, te-ai aștepta
Ca să-și facă datoria
Muncind zilnic, conștiincios,
Și pentru țară cu folos,
Pentru că toți sunt bugetari
Iar salariile lor, mari,
Le plătim noi, și sunt datori
Să fie recunoscători
Și să ne-arate c-au meritat
Funcția care li s-a dat.
Dar nu se-ntâmplă chiar așa
Căci mulți din ei, sămânță rea,
După ce s-au văzut în șa,
Se ocupă de altceva:
Intră-n afaceri dubioase
Retrocedând terenuri, case;
Traficul de influență
Practicat fără decență;
Posturi prin AGA și CA
Și SRL-uri așișderea;
Copiii prin străinătate
Pe la școli foarte reputate;
Rudele, toate sprijinite
Cu funcții generos plătite;
Concedii pe plaje de vis
Unde te simți ca-n Paradis...
Se vede deci, destul de clar
Că bietul nostru demnitar
Este așa de ocupat
Cu-afaceri, până-n gât băgat
Încât, chiar dacă ar mai vrea
Să-și facă și meseria
Pentru care este plătit,
Nu poate, că-i prea obosit.
ÃŽn plus, cum postul ocupat
Nu îi este asigurat
Decât pentru-n singur mandat,
E obligat de-mprejurări
Să se lupte din răsputeri
Și să profite cât poate
De orice oportunitate.
Să strângă bani, mulți, să-i ajungă
Oricât i-ar fi viața de lungă.
Altfel, mâine va regreta
Și nu se va putea ierta...

Când ursul s-a-nvățat la miere,
Nu-l mai dezveți până ce piere.