Îmi caut lumina în negura nopții,

Zbor prin cosmos rămas în voia sorții,

Că am cunoscut dulcele morții

Și amarul reînvierii,

Că sunt un demon ascuns sub un adept al tăcerii.

Supradoză de imaginație, iluzii și vedenii

Însoțite de aste' astenii,

Mă simt ca-n purgatoriu

Cu aspect de sanatoriu,

Când în fiecare mililitru de sânge-mi găsesc mia de cuvinte,

Căci versurile se revarsă din inimă nicidecum din minte.

Sunt un monstru, de lună posedat

De-un alt eu încarcerat

Într-un subsol întunecat

Denumit subconștient

Scriind în mod inconștient

Transcriindu-mi gândurile cele mai sumbre,

Că umbra mea e umbra propriei sale umbre

Iar eu sunt întuneric în timp ce ea e lumina nopții

Sau poate sunt simple concepții

Ale unui autist invenții

Înnecat în decepții

Simțind cum sfârșitul vieții

Îi răpește fiecare iluzie, vis ,speranță

Viața-i un tablou, el a ales cuvintele drept nuanță

Iar pășind prin a miriștii ceață

S-a trezit lipsit de poezie, făr' de viață.