Planez întinderi în montgolfier cu haloul din pupilă în timp trecut
pe iazul Morii, a lui Mitu, în luncă pe-un cristal, Doftana
ce curge rece ca de gheață în plină vară, limpede s-o bei cu cana
È™i mă înalÈ› cu alÈ›i È™trengari pe Ciobu, ’n cărări strâmte de abrupt.

Stau sus să culeg fragi ce i-am și acum pe limbă
și privesc valea ce se ascunde sub un nor, o fină pâclă,
mândru că soarele doar mie îmi dogoare păr pe frunte, în buclă...
acum că e vacanță și nu-s tuns chilug, când anotimp se schimbă.

Din jos, din podul vechi pe unde Șandru pedalase odată,
mă îndrept spre podul nou unde turnau Birlic, Darie, Saizescu
și, apoi -pe unde trece râu-n Prahova, se varsă- în pedestru
în gârla caldă în volbură de cafeniu, mă scald... în mintea-mi, iată!

Trec puntea în scânduri rupte înspre Bobolia, urc pe Pițigaia
ce-mi dă fior mereu că-i rece, deasă, toată o pădure
și mă las iar la râu cu praștia în mâna-n vinețiu de mure
ca să fac foc în prund, în seară... simt și-acum văpaia.

Sunt blond de grâu bronzat, în șort și cu sandale roase
de atât umblat, trec printre sonde să urc mal ’nspre noua seră,
sau mai în sus, spre Gura Leului, la Bulevard... retrăiesc atmosferă
de vechi castani la marginea de oraș… o Câmpina de vile, case...

Mă văd, dar nu mai sunt același, poate înăuntru, suflet, oase...
03.05.2014