A ajuns toamna în oraș
fără tunete și fulgere
care să-i vestească sosirea
o banală aversă la ceas de seară
mi-am spus
doar nuanța mai întunecată a zenitului
ar fi putut-o trăda
într-o singură noapte
a pus stăpânire pe întreaga suflare
și acum se face comodă
mângâind copacii pe creștet
pregătește locul propriei orchestre de muzicanți
corbii ciocli suferinzi de guturai
o vor urma în curând
primele frunze resemnate
își caută loc de veci
pe când celorlalte
ce șușotesc mirate
zgribulite
deocamdată le vorbește mieros
încercând să le amăgească cu vorba bună
au trecut zile
și-n fiecare seară
cu gândul la corul dogit al corbilor
deschid fereastra
sperând să mai aud greierii
petrecând pentru ultima oară.