țara mea sunt chiar eu cu degetele mele prinse la ușă cu sânii mei plini de furie
cu genele mele de asfalt fierbinte sunt patria mea isterică
dorm în acordeonul acesta ca într-un pian uriaș
doar că în fiecare noapte e câte o sărbătoare care ține până în zori. sunt prea multe nunți și botezuri. prea sunt multe parastasurile în țara asta cu falangele frânte care sunt eu cea de toate zilele.

tot prin mine trec drumurile ca niște vise umede pe care soarta derapează în mersul ei ebrios
am undeva un sens unic ca o supapă de siguranță. am undeva o bornă mică să-mi arate cât mai are lumea de mers pe jos.

depărtarea se termină repede în stânca temporalului meu. glontele acesta de aur e dintr-un război imposibil, stă scris în cărțile de istorie cu litere Mari ca să vadă bine toți viitorii lucrători cu ora. eu sunt țara mea și a celor care mai visează încă să cânte la pian în noaptea asta.