Cert e că și tu odată, ai trăit intens de tot
Risti ca să repeți trăirea, pomenit să fi de preot
Ai dori și nemurirea sau nepot de necurat,
Să devii, așa că fug și mă vând la primul drac

Și așa mă trezesc iar, într-o zonă de fantastic
Unde în jurul meu e apă, din argint ce parcă curge
Și umple imenși și albi, nori pe care nici artistic
De parcă turnați în fontă, fac fior ce inimi sparge

Dar e atât de minunat când în soare mă privesc
Ca mă îmbăt de raze moi, ce în suflet, oglindesc
Trăiesc intens senzații valuri, valuri care mă și ard
Iar apoi să îngheț îmi vine, ca să scap de un bastard.

Dar deodată, prin stomac trece, sentimentul de sublim
Și mă las, pe vine, coate ce înfig, in genunchi ce infirm,
Sa văd din nou fascinant, visceral, ce distruge chinuind
Să mă bucur de zeiță, ce cu imensă cruzime, scurge șerpuind

Dar mă prind de raze soare, arginți ca niște bare
Să-mi recapăt echilibrul, capăt de puteri mă încearcă
Și mă chinui, torturat, mă căznesc să fiu mai tare,
Sufăr, corp, mor, să eliberez strânsoare, și îs leoarcă,

Norii vin ca suluri albe care dalbe, moale nor ca și hârtia,
Aud clipocit de stele, aruncate, prăbușite într-o apă violetă
Și mă liniștesc, miracol, e un vis, din plin de grație
Când... bătăi în ușă și o voce: Da... mai stai tu pe... toaletă?