Oare ce sunt băiețeii?
Dacă mă întrebi pe mine,
Aș putea să îți răspund
Că îmi par a fi albine!

Prea sunt dulci, prea pofticioși,
Prea dau mult din aripioare,
Prea se lasă prinși cu totul
De parfumul scump, de floare!

Bunicuții, de-i întrebi,
Plini de farmec îți vor spune
Că nepoții – băieței
Sunt comoara lor în lume!

Comoara cu ochișori
Poartă țanțoș cămășuță,
Pantaloni scurți, cu bretele,
Papion și batistuță!

Nu plâng mult, se războiesc,
Apoi iarăși se împacă.
Cu omizi și gândăcei
Sunt prieteni buni de joacă.

Dacă e-ntrebată Mama
Băiețeii ei ce sunt,
Inimioara ei duioasă
Îți va spune surâzând:

-Băiețeii mei sunt îngeri
Travestiți în copilași!
Au genunchi juliți și-un suflet
Viu și drag, de fluturași!

Vin la Mama când li-e foame,
Când le iese-o măseluță,
Când li-e teamă de-o lăcustă,
Când se ceartă cu-o fetiță.

Zgomotoși ca o furtună
Se avântă-n joc, apoi
Li se face somn și-adorm
Pe-un pătuț de brațe moi.

O fetiță va răspunde
Foarte diferit de noi,
Țuguind puțin gurița,
Dând un pas sau doi ’napoi:

-Băiețeii sunt cocoși!
-Vai, se poate, domnișoară?!
-Da, sunt foarte bătăioși!
Ei se bat, fără să-i doară,

Pentru minge, pentru arc,
Pentru bile sau jordițe.
Și, din câte-am constatat,
N-au respect pentru fetițe!

Chiar și ieri mi s-a-ntâmplat,
Când coseam niște hăinuțe
Pentru draga mea păpușă,
Să fiu trasă de codițe!