sărut ușor genunchii secundelor hoinare prin lume
suspendate pe marginea frunzelor ca bobii minusculi de rouă
știu că vor îngheța în ianuarie și vom culege țurțuri minute


până atunci ne vom oglindi pe tălpile lor șlefuite de ape
și ne trăim aplecați spre miezul pământului
încă o toamnă


din pământ răsar oameni ca după trecerea soarelui printre stropi de ploaie
poate că ne naștem cumva dintr-un pântec albăstrit înăuntrul mamei
iar când septembrie vine
luna cea nouă admiră îngemănarea dintre doi prunci-curcubeu


a doua ridicare a strigătului spre cer ne deschide
mie alt drum ție un destin fericit
mă las și eu în genunchi să fiu aidoma secundei în care m-am născut tu


și de atunci te caut prin fiecare celulă a timpului
pierdut