până când s-au scuturat pomii interziși din rai credeam că e numai vară
un anotimp al celor cu inima între creier și prima vertebră cervicală
o inimă prea jos
fiii și fiicele unei epoci ca un corn al abundenței
până când au început să cadă mere pere caise piersici toate de ceară moale
cu fitilul ca un vierme răsucit
îi pocneau în creștet nimeni nu le aprindea
femei cu unghii lungi și buze geluite nu mușcau nu înfigeau degetele
se făcea vreme goală și limpede ca un colir pentru cataractă
nimeni nu primea lumină
erau oameni botezați să nu creadă în minuni toți picați cu ceară orbi
doar un copil ținea un măr în palme la marginea cimitirului

cortina cinematografului erau aurie
credeam că seamănă cu aripile unui arhanghel
afară ningea erau povești pufoase și mere caramelizate în vitrină
bătrânul cofetar murise