m-a pedepsit îngerul cu portret în creion
mâna ta picta stângaci fire de păpădie
ți-am spus că iarba nu se poate ierbi
frunzele nu (mai) pot înfrunzi copacii sting culori în apus
nu bate vântul nu plouă nu (mai) ninge
fără umbra iubirii ca o stea ce se stinge
în foi de staniol

am descălțat arbori de culoare și-am încălțat suflete în cuvinte
din mine însumi (mai) pot ieși oare
bat clopotele pentru tine ține minte
înserarea nu poate însera decât într-o stea
fară nume fără o mie de răsărituri

pielea de șarpe îmi strânge dramul de noroc
curcubeul din perna ta răsucește axul lumii ca la un joc
de-a dura de-a v-ați de-a poezia
mirosul de silabe frânte îmi adoarme insomnia
ce lume! între noi și al lunii aprig vârcolac
soarele pictează portrete lucrate în ulei sau în lac
caii își ling coama pe dunga unei nopți
/ meteoriți ai unui cer saltimbanc/

îți simt duioșiile cu ochi de pictor
aripa cuvintelor șchiopătează în singurătate
îngerul îmi dăruiește pensula lui Adam
hai la masa cuvintelor să mă taci într-o carte
ce culori doamne ce culori pe o pânză cât cerul

nu-mi însera sufletul prea efemerul !