Eu îți spun că ce-am fost
nu o să mai fim.
Am fost nor
pe cer orb,
prin lume călător.
Strașnica magie a minunii,
am fost dorința arzătoare a lumii,
o lacrimă de copil,
de fericire,
de zahăr,
poezia unei note de vioară,
am fost noi doi singuri,
și tu și cu mine împreună,
și priviri am fost
sub clar de lună,
două crengi de măr înflorit,
care sub ploi de primăvară
s-au iubit.
Îți spun sigur că noi nu o să mai fim
(că nu mai tu și nu mai eu
cum nu credință fără zeu,
cum nu junglă fără leu)
dar ce am fost, am fost mereu,
și în trecut ai să găsești
ceea ce n-o să se mai repete,
pe noi doi cei care am fost.