Într-o zi am găsit ferestrele bătrînului
acoperite cu hîrtie albă.
A plecat într-o călătorie, mi-a spus mama.
Pe pămînt, prin aer, pe mare? am întrebat.
Mama a surîs amar. Atunci,
mi-am lipit auzul de talpa casei lui
și am așteptat.
Eram copil,
nimeni nu-mi măsura timpul!
Întîi, a venit o pasăre și și-a făcut cuib
pe horn, apoi apa a trecut peste buza fîntînii,
cîinele a rupt lanțul și a fugit în sat.
Bătrînul întîrzia.
Tremurînd, m-am furișat înăuntru și
am desenat, pe fiecare coală de hîrtie,
o casă cu ferestrele deschise.
I-am arătat-o mamei, ea a lăcrimat,
a spus că o să ajung un om bun.
N-am înțeles nimic. A doua zi, minune!
Ferestrele erau acoperite
cu hîrtie imaculată. Am desenat alte case.
Nu i le-am mai arătat mamei.
Următoarele zile au fost la fel.
(Oare de ce făcea Dumnezeu atîta risipă?)
Desenam casă după casă, fericit.
Cînd se va întoarce, bătrînul o să fie
putred de bogat.