Adie pe stradă o undă, Eliza
Și lasă în urmă de proaspăt, o boare,
Cum marea pe val împrăștie briza
În calm de amurg... Un sărut de la soare.

Se îmbată vecini de la chip de sirenă
Ieșită din ape, în cristale sclipește
’n È™uviÈ›ele-n lungi de culoare mondenă...
Și-n gând fiecare cu jind o cerșește.

E-o muzică pasu-i, solfegiu în memorii
Și-n poante pe tocuri e-un corp de balete,
Iar degete fine, așteptând pețitorii,
Își trece pe clape acorduri discrete.

Nespusă, doar gând, e pe buze o Eliză,
Simbol de amor neînfrânat, sau idilă,
Ce-oricare o păzește cu inima în criză,
S-o aibă într-o zi... Pe adulta copilă.

Sublimă-i Eliza, model de femeie
Ce sfinți au creat pentru o lume, e muză
Ce arta nu poate s-o copie... E cheie
De adâncuri, venin translucid de-o meduză...

Trăind din iubire... într-o lume confuză.
10.05.2013