Așa o risipă de carnea ta din față,
când mie îmi vine numai să te-arunc cu fața-n jos
și să te prind cu dinții de ceafă.

Știu că muzica asta care ne cântă-n pântece
îți face chef să te răscolești ca un pârâu primăvara,
dar azi
coastele și spinările noastre sunt cușca și lanțurile tale.
Azi dansezi legată, iar eu,
turcește deasupra ta,
număr șerpii de sudoare care fug de pe umerii tăi
și mă minunez,
căci așternutului i-au crescut mânere,
de care te ții, de frică să nu cazi
din vizuina mea atârnată înapoi în copac.

Așa o risipă de carnea ta din față,
când tu rămâi în piele
și eu mă acopăr cu blana cea dintâi.