Rânjind către vise cu ochii în neguri,
mângâindu-mi fața aspra spre soare
priveam acele clipe ce mă țin legat
de natala mea iubire trecătoare.
Simțeam în mine cum se-ncheagă
sforțările sărutului ei distins
îndesat cu puritatea buzelor de sticlă
și-ngemănat cu spaima unui vis.
Iar clănțănind priveam acele zile
în care din zumzetul mașinilor modelam poeme,
le-nsemnam în aer, în soare și le curgeam prin mine
poemele mele.
Vedeam pe cer o luna plana, goală
ce sughițea adânc între stele
transfigurîndu-mi fumul răsuflării
în hocăieli urâte de tăcere.
Vedeam pâraiele ce-mbrățișau
schițele viselor mele caraghioase
pe unda lor alcătuind
răzvrătiri de pulberi luminoase.

Vei sorbi din mine un țipăt și un rug,
și tresăriri de gloată vei sorbi
cum norii sorb spre penitent amurg
afirmația lugubră de ‘a fi’ .
Vei penetra în inima solida
ce bate în piept nearticulat
să cugi prin ea, s-o tremuri și s-o-nchizi
într-un alb imaculat.