Sunt clipe ce se nasc încet
Și trec zburând în stol,
Le prind în gândul meu ascet
Jucând același rol.

Cum păsările nu rămân
Între pământ și cer
Am neputința să amân,
Acele clipe pier.

Se-ntorc apoi în gând tăcut
Șoptindu-mi amintiri,
Niște fantome de trecut
Ce-au fost cândva trăiri.

Cu aripi frânte de un frâu
Tăiate sacadat
Se-aștern pe malul unui râu
Ce curge în păcat!

Și stau pierdute în visări
De orizonturi vii
Un stol pribeag de pe cărări
Sub pleoape de copii.