poți să-ți faci emoțiile să tacă
învrăjbind spaimele
poți trece praguri coborând în tine
ca într-o matrioșca
dar vei găsi un Sine care nu prea te-nghite
tu cel de la suprafață, mereu flămând de aplauze
și din acel moment vei cotrobăi în viețile altora
după un strop de emoție care să nu fie solubil în spaime

îl vei descoperi și te vei făli cu acesta, deși nu-ți aparține
și vei pretinde să nu se facă economie de laude

nimeni nu-ți cere, însă, chiar poți
să faci oarecum liniște
armonie între toți acei Sine aparent ireconciliabili
dar acum va trebui să dai foc lumii
și să ceri ca Nero dreptul la poezie –
cât de singur ești dispus să te lași când se știe că
nimeni n-a atins adâncimile singurătății
decât răstingnindu-se?