Am prins o melodie tristă,
Plutea topindu-se în noapte,
Ceva duios,trecând în șoapte,
Purtând parfumul de batistă,
Și sarea udă,de sub pleoape.

M-am aplecat să văd de unde,
Ce muritoare așa măiastră,
Își cântă dorul la fereastră,
Ce fără teamă imi pătrunde,
Prin a mea platoșa albastră.

În noaptea neagră de tăcere,
Nu mai era nici o culoare,
Să-mi cheme ochii ,să coboare,
Și să-nțeleg în ce durere,
În mine melodia îi moare.

Și atunci cu mare drag de ea,
I-am dat căldura mângâierii,
Căci mută-n frigul nepăsării,
A fost născută și murea,
În resemnările tăcerii.

Și-am picurat-o pe-o vioară,
Din inima cu strune calde,
Cu-al meu arcuÈ™ cu fire albe,
Infiorandu-i prima oară,
A ei baladă de fecioară.