Din amintiri construiesc redutabile cazarme
soldați patrulează și pasul lor sfâșie zarea
nu e timp de respiro
sunt încă piese de recompus
din ruinele porții părintești
un vierme își trăiește nestingherit
atașamentul în coaja unui anotimp
plouă turbat de câteva ceasuri
voi scoate bărcile din suflet
să salvez ce-a mai rămas
un vraf de poeme
poate și seara în care am știut că după tine
rămâne un caldarâm de zbateri
lumea-n mine se chircește
ca un prunc nevinovat
ai crede că suferința deschide ferestre
unde obuzele lor nu pot ajunge
munții devin mări
și mările alunecă în cu(i)bul în care
emoții disper(s)ate se adâncesc
în molima deșertăciunii
suntem mai mici cu o unitate
dacă-i spun zi ori noapte
Dumnezeu tace undeva la mijloc.