Suntem dependenți de astre, de magistralele albastre
Ne naștem pentru a muri, dar e și timp pentru a pătimi.
Clișeul este arhicunoscut, dintr-un neant ai apărut
Și îți trudești viața pe-ndelete, până când soarta îți joacă feste
Ba îți arată că e prea târziu, pe drumul tău departe spre pustiu
Ba că e prea târziu să poți, în taina nopții să socoți
A mai putea a te căi, o viață nouă-n piept a isprăvi
Ba e prematur să mergi, la judecata celor ce sunt drepți
Ba e bine să mai stai, pe câmpul de bătălie ce îl ai
Deschis cu Belzebuț în taină, pe care îl vei duce fără haină
Ci doar înfășurat în a ta credință, ce ține și de pocăință.
Și astfel tu vei izbândi, în lupta cea pe care o vei isprăvi
Atunci când Domnul va socoate, că ești curat și pregătit de moarte
O moarte pre moarte călcând și celor din mormânturi viață dăruind.
Epilog:
Lupta noastră este dreaptă, și-om putea avea în faptă
Numai adevăr și pace, căci n-avem ce a mai face
Decât când doar din lumină, vom putea a face plină
Viața noastră-n Dumnezeu, cu credință-n El mereu.