E-un cerc uriaș de lavă
Și arde spumegând de durere,
Iar lacrimile se usucă de dor
Și nu mai pică nici măcar un strop.

Glasul naturii se arde în van
Coboară și urcă precum un sunet zgâriat,
Se mijca încet visul speranței,
Legat de plumb și aruncat în mare.

Un dor mă întrepătrunde
Și zbier căci mi-e străpuns sufletul
La fel și inima mi-e zdrobită,
Căci plouă continuu cu lacrimi de fier.