Printre porțile stelare îngerii ne dau iubire
și cu stelele în cale ei ne scald în fericire,
de la sufletul stingher care tace-n suferință,
pân-la candela din cer care arde în credință,

De la munți ce curg pe ape și cu crestele lor mute
fug luceferi să se-adape cu iubirile pierdute,
de la stele adormite îmbrăcate în aramă
pân-la soarele de aur ce-n credință ne îndeamnă.

Cade noaptea peste codru care își păzește-n taină
luna cu a ei aramă ce-o ascunde-n a s-a haină,
și cu muzica lui cântă prin luceferi ce coboară
să-i îmbete cu parfumul florilor de primăvară.

Doar în codru e tăcere care zace adormit
de atâta mângâiere prin luceferi fericit,
când pădurea e pictată printre ramuri înflorite
curge luna peste frunze ce adie adormite.

Greerii se-aud în codru peste câmpul care tace
cu sonata lor minune bând din noaptea care zace,
undeva se-aud izvoare ce în murmur de poveste
fug prin pietre adormite când un soare se ivește.

Printre roua adormită razele pătrund agale
îmbrăcate-n aur pur și-n steluțe sclipitoare,
totui vis și armonie când din soare se arată
diamante de lumină prin pădurea fermecată.

S-a umplut de valsuri cerul când aripile îi cântă
fluturi brăzdând eterul cheamă codrul iar la nuntă,
și mireasa lui pădurea s-ambracat în haină verde
unde îngerii din stele ca mireasa lui o vede.