Lângă înaltele piscuri albe
zboară-n ochiul albastru
respirând ozonul dimineții,

așteptând între păduri
fără arbori,

de se naște un izvor în inimă
grăbit
unde sosește marea lumină
a cuvântului copt.

Toți care înțelesul îl știu
îi simt
neștiindu-l.

Visul se-mplinește în ei
ca într-un lemn
în măduva roșie
un semn.