Să-ți spun în noapte la ureche
Șoapte dintr-o iubire străveche
Dar tu chiar dormi adânc întru adânc
Lasatu-mi-ai în cale urme ca să te-ajung
Cu capul aplecat pe umăr ca un prunc

Simt aerul din nările-ți ce-mi împrăștie sudoarea
Ce prin obrazu-ți tihnit abia îl ating cu un deget
Oprește-te la poarta elibararii, din spaimă trece-mă și pe mine
Croiescu-ți prin desișul părului unduit cu ale dornicele-mi mâini
Cărare spre acolo unde îți spusei să te oprești la poartă

Mă lași să te cred că suntem amândoi chiar dincolo de pământeștile neliniști
Cum orice supărare și orice nenoroc fu îngropat sub trecutele ultime tălpi
Mi-am încovoiat mâinile pe fruntea-ți străpunsă de licărul umed al palmelor
M-am temut că n-am să trec în cealaltă parte deși se face ziua-n suflet
Adorm și eu ca sufletul să poată îmbrățișa voalul eternității cemi îmbie mirosul