Notă: Poezia respectivă solicită abilități teatrale pentru a exprima stările eului liric.

Viața – o scenă
de teatru.
Ideea respectivă
a fost formulată
de multe ori.
O conturez,
desigur, și Eu…
Sunt regizor, critic
și sufleor.
Spectatorii sunt
formele subiective de a fi.
Actorii sunt
sentimentele,
precedate de verbul –
a exterioriza …
„Teatrul unui singur actor.”
Antipatia e
condamnată
să fugă continuu
de Simpatie,
care (paradoxal?)
e mereu în imediată
apropiere…
Dragostea e fericită
deoarece iubește.
Ura e nefericită
deoarece-i iubită.
Plăcerea, uneori,
caută Durerea,
pe care o surprinde
cu Suferința
pe capul
Singurătății.
Iluzia singularizează
contrarietatea
ad infinitum
față de personalitatea
Realității.
Vina accede
spre integrarea
în limitele
Conștiinței.
Bucuria rătăcește
după culise.
Ignoranța se
plimbă pe scenă.
Receptivitatea și
Sinceritatea
încearcă să devieze
Răutatea de pe
circumferința Infamiei.
Prostia umblă-n
Patru labe prin sală,
Inteligența i-a declarat
că-i entitatea bipedă.
Egoismul articulează
grav faptul că a redactat
scenariul.
Nemulțumirea
intră-n polemică
cu Absurditatea.
Timiditatea
adoptă la nivel de
intenție – materializarea
Intenției.
Umilința
e umbra prezentului.
Frica e fantoma
imprevizibilului.
Fermitatea
e reprezentarea grafică
a certitudinii.
Plictiseala e prezentă
doar fizic.
Dezamăgirea
se dizolvă în vid.
Ca atmosferă
se așterne treptat –
Confuzia.

| 31 Martie 2012