Surâzi precum apusul, și săruți precum marea,
Căci buzelor tale le-am descifrat chemarea,
Și chinul dorului mă macină abrupt, puternic,
Chiar dacă în noapte este singurul sfetnic.

Umbra lumânării ce bate simpatic în fereastră
Aduce sclipiri cărunte din dragostea noastră,
Și îmi ține de cald atunci când nu am lemne,
Căci frigul din odaie a ajuns să îmi dea semne.

Ochii, ieri, îmi erau doar safire de demult,
Care nu știu dacă mai sunt sau nu mai sunt.
Valsul sălbatic ce n-a știut să ne unească
Se aude la patefonul cu emisie proastă.

Adu tu înapoi de vei putea vreodată
Zborul lăuntric, amorezat, de altădată.
Unește zorii cu iubirea dintre noi
Trăită când nu eram unul, eram doi.