Totul se vestejește împrejur
Frunza din pomi devine ruginie
Căzând încet înspre pământul dur
Precum un fulg ușor de păpădie

Iarba de prin poiene și câmpii
Îngălbenește-acum pe zi ce trece
Și se așază bruma peste vii
În diminețile de toamnă rece

Se stafidește bobul în ciorchine
De frigul care peste deal se lasă
Și-n nucul din grădină de la mine
Mai este doar o nucă găunoasă

Pe cerul azuriu până mai ieri
Apar nori negri, amenințători
Iar cucii singuratici și stingheri
Zboară spre sud, în stol de migratori,

Din munte se coboară pe cărări
Ciobani cu turme către vale-n sat
Ca să nu-i prindă albele ninsori
Acolo înainte de iernat

Iar hornul a-nceput să scoată fum
La casa cu mansardă și cu tindă
De unde va pleca pe-acelaÈ™ drum
Toamna pentru ca iarna să n-o prindă