Ești ca o floare, crescând din nisip,
Lumina din jur ți se strânge pe chip
Radiind în făptura-ți, ce pare țesută
Din fărâma de vis, ce trezirea o uită.

Ești polul spre care, mereu viitură
Gîndul magnetic, ca o pilitură
Tot mai rapid, mai aprins, mai atras
Curge-n cuvinte, dar fără de glas.

Ești unicul soare ce dă zilei sens
Făptură de puf, cu sufletul dens
Atingerea ta, mustind voluptate
Dă serii semnalul să lunece-n noapte.

Poate că tot pe pământ e banal
Pe-al vieții ocean, iubirea-i un val
Umplând într-o clipă, în alge și spume
Un golf liniștit, ce o cere anume.

Dar dacă eu și cu tine, femeie
Plutim scufundați de aceeași maree
Îți cer secunda, de visat și iubire
ÃŽn care noi suntem mai presus de uimire.