mă aplec deasupra prăpastiei și privesc adânc

în afundul fântânii mele

departe jos

ochi nichelat clipește intermitent

din genele apoase



mi-este așa de dor de tine

a lipsit strălucirea ta azi

îți mulțumesc că exiști totuși

umărul meu nu a uitat nici acum mângâierea ta

deși răsfeți zilnic zâmbetul tău

pe chipul meu



câteodată simt că trebuie să-ți spun lucruri mari

complicate și complexe

așezate toate în cuvinte simple și adevărate

roua dimineților pe aripi cu ceață

cum naiba dispar toate tocmai când

e nevoie așa mare de ele?



înghit nodul emoției

uneori lacrimile înmănunchiate a rugăciune

înlocuiesc cu succes cuvintele

dar nu și azi

oricum nu ar reuși decât să săreze

dulcele fântânii



tocmai când îmi pierd speranța comunicării

gura magică din adâncuri

îmi șoptește călduț

precum o respirare



Sunt aici, prietenie!

Iubesc!



Mihai George Corui

11. August 2012