A rămas deșert
și totuși câteva pâlcuri
de ceva prind rădăcini în mine
Dar mă strâng...

Cred că toate cele ce le purtam
în suflet
mi-au ramas mici și
nu îmi mai plac...
Sau poate nu mai sunt capabil să
le simt gustul.

Mă mișc mult mai încet acum,
privesc mai mult
și concluziile se prefac zilnic
în cioburi de piatră spartă.

Sub daltă, între lovituri
E liniște.

Privirile lor, chiar și a ta, mă taie
și îmi țintuiesc privirea în Pământ…

Privind mai adânc în Pământ,
Încep să văd mai bine!