Cocorii sunt visele ce ne-au unit,
Iluzii de dragoste, la infinit...
Baladele mute, le-aud mereu,
Îmi sfâșie sufletul, pustiu și gol.
Din lacrimi, petale de roze s-au prins,
Plutesc către tine, dar nu te ajung...
Războaiele, toate, pe rând, le-am pierdut.
Mi-e trupul lezat, nu pot să mai lupt.
Mă fulgeră ochii-ți, ce-atât i-am iubit,
Și brațele tale mă țin la pământ,
Și șoaptele-ți gloanțe-s înfipte adânc,
Mă seacă de vlagă, încet, picurând...
La cine să strig, la cine să spun?
Mi-e gândul în ceață, speranțele scrum.
Îmi tremură ochii și-am glasu-n fiori,
Aș vrea să m-auzi, să vezi cât mi-e dor.
Dar timpul mă-ngheață, în jalnic decor.
Și-o altă zi va trece fără să fi al meu...