Mi s-a adus la cunoștință
că orice fac, orice credință,
oricât sunt de convențional,
n-am niciun viitor astral.

Oricum de viață sunt falit,
sunt programat pentru sfâșit
deși nimic nu am cedat;
mă lupt mereu, n-am profitat
de alții, să le cumpăr traiul,
nu m-am reconvertit în craiul
cu aerele de-un stăpân,
un narcisist... convins de bun.

N-am fost la nimeni o povară,
nici la părinți, nici pentru țară,
m-am petrecut printre decenii
târându-mi visele, vedenii...

De-un timp presimt că mă topesc,
mă tem! Ce tot vorbesc?... Sfârșesc!...
Eram ca toți, cuvinte goale,
mergeam la slujbe anuale
și agățam în cui icoane
cum prin birouri diafane
găsești la cei ce cred spășitul
la fel cum e sfințit cuțitul
cu care tai în carne vie...
mistificând o omenie!

Final nu mai e conveniență
-idee de inexistență-
devine crudul fapt real
transpus în fizicul mortal
și-ncep să mă privesc altfel,
îmi fac din amintiri un țel,
mă uit printre oglinzi și sticle
crezând că pozele multiple
m-ajută să mă tot țin minte
într-un album, printre morminte.

Am primit sol neașteptat
-că-s trup și suflet afectat
de-un rău ce-l credeam exclusiv
doar altora- fără motiv,
și mă pătrund gând endoscopic
în trupu-mi intim, microscopic,
îmi caut răul ce m-atacă
și vreau să-l rezonez... De pleacă
îmi jur să-mi port nespus de grijă,
să fiu Bing-Bang-ului... o schijă!
13.03.2011