Albastru de Baleare

Să fiu embrionul mai multor femei,
O mie de oameni mă iartă,
se spune că lichidul
e lacrima lui Dumnezeu,
iar tu Cain, Abel sau cum te cheamă
ai sorbit aceeași lacrimă cu mine.

Fără vicii nu am fi oameni,
Raiul s-ar prăbuși
În lipsa celor viciați,
Iadul ar fi neîncăpător,
O funie subțire
Ca firul de păianjen
Ne ține legați.
Un glonte-n tâmplă,
C”est la morte, ,
Azi am fumat ultima țigară,
Ieri am sărutat ultima fată,
Nu de mult m-am lăsat de alcool,
dar viciul există ca șarpele,
cu un singur ochi,
să-l privim în ochi.

Incognito mergeam în Baleare,
Păream un prinț la mare depărtare,
Un manechin în plină disperare,
Implozie ce nu are căutare.


A ierta-iertare, crește iarba mare,
Vine din război carul cel cu boi,
Carul n-are roate, boii nu au coate,
Căruțașu-i mort, sus, pe capră-i Lord
Verde vârcolac, bun pentru spanac,
Pentru vrăji, vădane, nasc copii-n borcane,
Hei, opriți aici, strigă din bunici
Unul mai bătrân, că e slab și spân,
De unde venirăți, cine v-a adus?
Cine să-i fi spus?
Noi suntem iertarea,
Bubuie și zarea,
Tremură pământul,
Tace și cuvântul,
Vârcolacul sare – v-am adus iertare,
Ce batjocorire,
Ce mai plâns în lume,
Vorbele nu-s bune,
Unde e Iubirea?
Moare-n mănăstire.

Din două respirații cristaline,
Redeveneam copii, călini, căline,
Călugăr- prinț plecat în în Baleare,
Un abanos albastru, mările amare.


Boris Marian