hei, îmi place la tine
ai mutat florile în grădina din spate
și se poate umbla
în cele din urmă pe cărăruile de piatră

am trecut pe fugă
să te văd
scriai ceva pe pervazul de la geam
sprijinită
și lemnul acela, culoarea aceea
de castan sălbatic îți strălucea în păr
și pe chip

am zâmbit
mă gândeam că arăți ca Julieta
doar că mai tristă
iar vântul îți accentua cercănele
de așteptare

mi-am sprijinit palma pe zidul de cărămidă
și sângele meu părea cald ca o flacără aprinsă
te-am privit adânc și am început să zic
despre
dar tu fugeai cu privirea pe drum
nu mă ascultai

un porumbel
stătea pe un felinar și privea
impasibil
astă seară o să plouă
îți ziceam, pentru că mă stingherea îngrozitor
albul orbitor al norilor
și trenul acela oprit în gară
și mai ales
tăcerea aceea asurzitor
de rotund

printre frunze am pornit apoi
amândoi singuri
fără o țintă precisă

și
am să mai trec
noaptea o trag
pe gât