Ia-mi, Doamne, mugurii roz
De sub frunzele-gînduri,
Lasă-mă să-mi împlînt rădăcinile
Între atomii solului dur și uscat.

Scoate, Doamne, trupul femeii
Din murii templului
Și dă-i lui Manole, la creație,
Nota „10” binemeritată.

Strînge, Doamne, toate rozele,
Pune-le în grădini să facă miere.
Și să nu mai circule misterios
Între cele patru mîini și patru ochi.

Dă-mi, Doamne, putere, să știu
Unde e rădăcina mulțumirii,
Să sap adînc în sudoarea frunții
Și să simt că mă dor numai mușchii.

Apropie, Doamne, luna de mare,
Să-i speli fața cu apă sărată
Și să nu pară paloarea ei
Că apropie două suflete.