Scînteia mea de-acum e obosită…
Pojarul, ce-l născu, e orbitor,
Cu multă minte, ești o poză depășită,
Iar drama e-n luciditate și-n amor.

Amorul pur, el singur, e scăparea,
Și nu reflecții de un jalnic babuin,-
La fel I se supun și muntele, și marea,
Și mierea se obține din venin.

Pe cînd sîntem înconjurați de glorii
Pe nu știu care baricade sociale,
Purtăm și clipa fericirii iluzorii,
Călcînd pe culmile victoriei banale.

Voiam să zic…și nu am înțeles…
Să ostenim la umbră de cuvînt,
Să scoatem dintr-un vers un univers,-
Consider acest lucru cel mai sfînt.