De ce-mi lucești așa străină?

...nu eu sunt cel ce-a spart

în cioburi, vasul cu lumină.

De ce ești rece și lividă,

așa departe, și cumplită?

De ce-atingi apa-n astă seară,

și-n alte nopți de caldă vară,

de ce te-ascunzi pe-același cer

cu multe stele mișcătoare,

prea mici, și obositoare,

de ce iar vii, de ce apari,

nopți de-a rândul, și dispari?

De ce nu stai pe loc, odată,

Să luminezi a mării spumă,

din pline maluri cu furtună,

de ce privești încoace rece,

și nu îmi spui o vorbă bună

... de ce nu stai cu mine, Lună?