M-am dezbrăcat de ultimele frunze,
foșnind neînțelesuri, precum un greier…
și rugându-mă să ne uităm în doi,
am scris singurătatea până la capăt.

M-am dezbrăcat de respirație,
gândind dragostea-rouă adunată-ntre palme…
se mirau atriile, se zbăteau fluturii
și bătăi aiurea se auzeau dinspre stele…

M-am dezbrăcat apoi de cuvinte…
și-ntr-o scorbură a sufletului
m-am închipuit un murmur…neînsemnat

Ileana Popescu Bâldea