știi
copacii iarna îmi par triști
sunt prea goi
cum strigă disperați spre turle de biserici
vorbesc între ei
ca și cum am sta noi la o cană cu ceai
înfrigurați
uneori plâng

te uită cum ninge
frumusețe și spaimă

un moment fără răspuns
era atât de frig
și geamul înghețat
nici nu știu ce-aș fi putut să-ți spun
când m-ai întrebat de unde vin
poeziile mele
și de ce se preschimbă ochii mei în gri

de parcă cine ești tu să afli cheia
când atâția bărbați m-au simțit
scrâșnindu-le-ntre dinți
iar în mine ierni
o să tot fie