Prea multă liniște’n jur nu’i bine
Îți auzi celulele divizându’se...și te sperii
O idee ,ce nu’ți aparține ,în cap îți vine
Și te scufunzi în zeama complăcerii

Dar când e gălăgie ce cauți ?... relaxare
Ce’o poți găsi și’ntr-o melodie
O poți găsi și’ntr-un miros de floare
Sau în șoapta vântului ce duios adie

De fapt ... cine pe cine caută ?
Cauți tu sau conjunctura te găsește ?
Nu te mulțumești c-o liniște contrafăcută
Ești prins (aici) între tine și tine,ca un clește

Ai,în tine,un întreg inventar de condiționări
Impuse de tine,de timp,de situație
Și (uneori) chiar ai puține așteptări
Și chiar din picul ăla e nevoie să faci o ablație

Te simți ca o târfă geloasă...te supără tot în jur
Și cauți un nume pentru’a eticheta o vină
Nu te acuzi pe tine (sigur) ar fi un sperjur
Dar îți apasă greu această povară clandestină

Îți dorești liniște ...dar nu prea multă
Voiești să fii lăsat în pace...dar nu de tot
Gândul că ești izolat nu’ți place,te revoltă
Te’ai îndepărtat de mal,de tine..ia’o ’napoi înnot

În deșertul comfuziei tale cauți o oază
E’atât de bine să fii tu cu tine ?! ... atât de bine
La urma urmei tot ceea ce contează
E să nu’ți spui ție însuți : taci,străine !!!