Femeile.
Ce rușine!
Doamne,n-ar fi fost mai bine
Nici să nu le fi făcut?
Pe om l-ai creat din lut!
Pe ea dintr-un os,
O coastă.
I-ai dat omului nevastă.
Dar te-a supărat cumva?
Ce-ai avut cu coasta sa?
Era-n plus? Lovea-n stomac?
S-a plâns el? S-a plâns un drac!
Uite-ți Doamne creatura!
Nu-ti vine s-o dai de-a dura?
E urâtă ca o cioară.
Nici măcar nu se compară
Cu-n bărbat!
Ce mai splendoare,
Ce supremă desfătare,
Si ce nobilă simțire!…
Dar cum să nu-ți ieși din fire?!!!
Femeia e-atât de mică,
De perversă și mojică,
N-are pic de-afinitate.
El este perfect în toate:
Râgâie cu demnitate,
Iar de trage-un vânt
E sfânt!
Femeia în toate-i pastă.
Si n-ai zice…
Dar e proastă ca pământul,
Și nu tace!
Poți s-o cerți,s-o bați, îi place
Să tot sară peste cal.
Mulți bărbați sunt în spital.
Și toți acești superbi bărbați,
E puțin spus minunați,
Pe femeie o iubesc…
E îngrozitor,grotesc!
Femeia alt drept nu are,
Doar să dea la intervale
Naștere unui bărbat.
Ce dar binecuvântat!
Doamne, ascultă o părere,
Þine-o minte ca idee:
După fiecare ploaie
Fă să crească încă-o droaie de bărbati.
Ca la ciuperci.
Vezi, cu ea, degeaba-ncerci.
Nu-i bună de nici o treabă,
Recunoaște, poate-n grabă
Si prinzând o zi mai proastă…
Ai stricat degeaba
O coastă.