Să numărăm din doi în doi, secunde ce-au să piară,
În noapte se sfâșie o moarte disperată.
Mă tem de viitorul misterios de ceară,
Că mă subjugă veșnic un chip frumos de fată.

Și chiar când te gândești la astă vastitate,
Acum ai rămas singur chiar dacă e păcat.
Cu caznă pe Golgotă să-ți duci eul în spate,
Ai jefuit realul și-acum ești blestemat.

Deodată universul ar vrea să se-nvăpaie,
Pe țărm un cer de gânduri rămân fără răspuns.
Nu e tăcere restul e doar un foc de paie,
Mi-am cheltuit din suflet și-acum chiar ma ajuns.

Materia să doarmă ar vrea,doar să-i dau pace,
Din naștere plutește doar râvnă și amar.
Iar în albastrul lumii s-arunci cu mii de ace,
Ce-ntrupă adevăruri hazard carbonic chiar.