gerul acesta își ține ochii deschiși
și străzile se adună în locul unui suflet
e o geometrie care îmi desenează pe buze
pe haine și pe frunte o piramidă albă
în care pe o scară se ascund vrăbii
împăiate. mă bucur că încă îți mai scriu
poeme pe care oricum promoroaca le așează
în pomii de Crăciun. e semn că pe strada noastră
o fecioară culege flori de geam și-și
face planuri să-și mărite iertarea unui aer
ce miroase a bărbat. pe gerul acesta și moartea
își mănâncă pământul din care au ieșit
la vedere toți oamenii îmbrăcați în sânge alb. pe
gerul acesta veșnicia umblă prin spitale
cu tălpile digerate și-mi spune că e fericită
că n-o mai arde cerul. mersul meu îl cunoști
atât de bine încât prinde conturul unui trup
întreg pe care actorii în liniște îl trag
după picioarele lor și-i zâmbesc cu frica
răsturnată în ninsoare. gerul acesta îmi ține
ochii deschiși și copiii prin gura cheii
îmi cântă colinde. e un ger dintr-acela
care îți face corpul ca marmura să strălucească