Când umbra de nisipuri ne mângâie piciorul
Și sarea mării calde plutește peste maluri,
Când pescărușii candizi ne schimbă brusc sonorul,
Ne-adăpostim în valuri.

Deasupra noastră spuma se așteapt-aplaudată,
Trasându-ne o cale ce duce-nicăieri,
Și-un labirint al mării ne-adulmecă deodată,
Lăsându-ne stingheri.

Pierduți ca niciodată, umblăm din scoică-n algă,
Fiind prizonieri pe viață ai largului celest,
Iar în miez de ziuă, umili și fără vlagă,
Gonim din oră-n oră, în est și-ușor spre vest.

Aduc roșeața vie privită de-orșicine
Furându-mi tu geneza ce doar o zi durează,
M-arunci peste hotare, de-abia putând abține
Lumina ta de noapte, atunci când sunt de pază.